G.M.Cantacuzino despre „clasic”

Incepand cu anul trecut tin cursul de compozitie in arhitectura la Facultatea de Arhitectura USH si evident nu pot sa nu amintesc in prelegerile principiile clasice ale compozitiei – ritm, armonie, proportii, scara, simetrie, ierarhie … Ma framanta insa in ce masura aceste principii mai sunt adecvate arhitecturii contemporane si am in minte desigur celebra confruntare dintre Leon Krier – adept al perenitatii valorilor arhitecturii clasice – si Peter Eisenman – cel care sustine ca unei lumi ca cea de astazi in care viteza, imponderabilul, globalizarea si virtualul si-au facut loc in viata de zi cu zi, arhitectura nu mai poate fi aceeasi.
Redau aici un fragment din scrierile din tinerete ale lui G.M. Cantacuzino si anume o secventa din „Introducere la studiul arhitecturii” in care rafinatul arhitect gaseste de cuviinta sa puna in discutie termenul „clasic” si semnificatia lui in arhitectura.

… trebuie să recunoaştem că toate formele așa-numitei arhitecturi clasice nu sunt decât rezultatul unei mari răbdări, care a sintetizat şi simplificat formele până la maximul lor de utilitate şi de frumuseţe. Multe din aceste forme mereu copiate şi-au pierdut înţelesul. Dar analizate cu puţină bunăvoinţă şi curăţate de praful prostiei, toate vor relua o luminoasă realitate.

Cuvântul „clasic“ e prea limitat în obişnuitul său înţeles. Sub acest titlu se grupează în general arhitecturile greco-latine şi unele dintre derivaţiile lor. Această tălmăcire ni se pare eronată. A fi clasic, după părerea noastră, nu consistă în aplicarea dogmatică a unui stil, ci într-o anumită stare de spirit.

Elementele pe care trebuie să conteze arhitectul sunt tradiţia sau experienţa ancestrală şi problemele nouă pe care necontenit ni le înfăţişează viaţa. A fi într-o stare sufletească clasică înseamnă să n-ai pretenţia de-a nega trecutul, ținând totuşi seamă de exigenţele prezentului. Să fi clasic înseamnă să statorniceşti puntea care leagă vremurile duse de cele viitoare, înseamnă să reduci noile experienţe la adevărata lor scară, într-un cuvânt, a fi clasic înseamnă să respecţi trecutul şi să ai curiozitatea viitorului.

Cuvântul clasic nu trebuie să deştepte în noi imaginea unui fronton sau a unei colonade, ci o stare sufletească armonioasă fără impertinenţa novatorilor şi sărăcăcioasa uscăciune a arheologilor. Toate stilurile au cunoscut artişti clasici iar în așa-numitele stiluri clasice au fost oameni totalmente lipsiţi de acest echilibru sufletesc.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • noaoah  On 6 Iulie 2011 at 2:31 pm

    Da arhitectura nu mai poate fi aceeasi, dar ce ne facem daca dispar valorile clasice si nu mai avem acea stare de spirit? Incotro ne indreptam? Spre completa noastra alienare.

    • arhiprofesor  On 8 Iulie 2011 at 4:06 pm

      Trebuie sa facem aici distinctia intre „clasic” in sensul de traditional si „clasic” in acceptiunea stricta a ordinelor clasice. Este cert ce intr-o societate a internetului si a globalizarii, in care multiculturalismul a devenit aproape o lozinca, nu mai putem sa suspunem arhitectura unei analize printr-o singura lentila – cea a clasicului cu ale sale reguli stricte (tripartitia, proportiile, etc.). Daca vorbim insa de clasic in sens traditional, arhetipal, pentru ca exista in acest clasic o dimenziune antropologica evidenta, cred ca indiferent ce ne rezerva viitorul ca surprize tehnologice nu ne vom putea rupe de acest tip de valori. Decat cu pretul unei complete alienari, cum observi foarte bine.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: