Spatiu interior – Spatiu exterior


Exercitiul nr.2 in programa anului 1 a Facultatii de Arhitectura (USH) pune studentilor pentru prima data o problema esentiala in meseria de arhitect: compozitia spatiului arhitectural interior, ca gol si relatia interiorului cu exteriorul. Determinarea unui spatiu cu ajutorul elementelor liniare, plane sau volumetrice dispuse intr-o configuratie unitara este pariul acestui studiu. Cele 3 C-uri ale compozitiei – Claritatea, Coerenta si Complexitatea – pe care i-am parcurs cand am analizat compozitia volumetrica sunt la fel de importante si in conformarea spatiului ca gol.

Este al doilea an consecutiv cand studiul ia forma unui spatiu polvalent cu determinare functionala limitata (un spatiu acoperit, pentru activitati de loisir, intr-un parc), fara vreo conditionare indusa de un context exterior particular.
Studentii pleaca de la un paralelipiped cu dimensiuni LxlxH cuprinse intre niste limite conventionale prestabilite suficient de largi ca sa permita o gama de solutii diverse, imaginat ca alcatuit din elemente de volum avand o geometrie simpla (prisme, cuburi, planuri) si prin transformari succesive de substragere, daugare, eliminare, decupare, etc. imagineaza o configuratie avand (desigur) o arhitectura de volum (privit din exterior) dar si un spatiu interior (un singur spatiu) care trebuie gandit intr-o comunicare spatiala, vizuala, functionala cu exteriorul.
Accentul s-a pus in special pe acest spatiu interior, pe organizarea intr-o maniera coerenta a determinantelor acestui spatiu (plafon, pardoseala, pereti) aflate intotdeuna intr-un dialog formal, spatial, vizual mai mult sau mai putin complex.
Desi elementele geometrice simple cu care s-a operat, independente de un anume material, fara a tine seama de texturi, culori sau alte tipuri de articulari posibile ale suprafetelor, au generat solutii intr-un anume fel abstracte, pe alocuri cu valoare de model arhetipal, s-au facut rapeluri cu exemple similare din arhitectura clasica sau moderna avand la baza modele similare.

Ca de obicei, profitand de avantajul imens al faptului ca intreg anul lucreaza intr-un singur atelier, am facut o analiza a lucrarilor, pe machete, in doi timpi: intr-o prima parte a discutiei studentii au fost invitati sa-si comenteze lucrarile pentru ca apoi sa facem o parcurgere critica a fiecarei lucrari in parte evidentiind elementele de originalitate, punctele forte si cele mai putin reusite astfel incat fiecare student a avut beneficiul unei comparatii complexe a propriului proiect cu alte proiecte ce au plecat de la o aceeasi tema.
Studiul presupune nu numai o finalitate concretizata printr-un proiect intr-o anume configuratie si o nota care sa califice aceasta finalitate ci, mult mai important, parcurgerea unei game largi de variante, analizarea fiecareia si compararea lor urmarind criteriilr care au stat la baza studiului, criterii firmulate foarte clar de la bun inceput.

Pentru cine este curios care au fost rezultatele si are rabdare sa parcurga lucrarile studentilor am facut aici o selectie dintre cele mai interesante solutionari,atat ca volumetrie cat si ca rezolvare a spatiului interior.
Continuă lectura „Spatiu interior – Spatiu exterior”

Anul I – o noua configuratie

Primul exercitiu ca deobicei a fost un examen dificil pentru noii studenti ai facultatii de arhitectura USH. Pentru mine a constituit o surpriza placuta faptul ca, in ciuda conjuncturii speciale de anul acesta – bacalaureatul „cu cantec”, limitarea numarului de locuri la admitere, lipsa unei trieri a candidatilor, lipsa seriei de „picati” de la UAUIM, tensiunea legata de acreditarea ARACIS – avem o serie de studenti mai buni decat seriile precedente si asta se poate vedea din „productia” lor la proiectul de debut. Fara sa doresc sa fac aici o parcurgere critica a lucrarilor si fara sa fac o ierarhizare valorica a acestor lucrarri (ele au fost notate cu note cuprinse intre 5 si 10, in baza unei analize multicriteriale in care ponderea a constuit-o compozitia volumetrica si calitatea machetei, mai putin plansele desenate) vreau sa se vada ce facem noi la nuivelul anului I si astept eventuale comentarii ale colegilor arhitecti sau cadre didactice din USH sau din alte centre universitare.

Anul acesta echipa cu care am lucrat este formata din asistentii arhitecti Ioana Dan, Iulia Fulau, Iulian Nechita si Radu Pavlov carora le multumesc pentru entuziasmul cu care s-au antrenat in mica noastra aventura.
Continuă lectura „Anul I – o noua configuratie”

Anul I – Prima predare

Anul universitar 2011-2012 a inceput sub semnul incertitudinilor. Numar limitat de studenti inscrisi in anul I, o noua formula de organizare, monitorizare ARACIS, modificarea orarului si a normelor didactice. Tot atatea motive de ingrijorare . Iata insa ca odata cu prima predare la anul I, am motive sa devin foarte optimist.
Pe de-o parte interesul pentru studiu si seriozitatea studentilor inscrisi la facultatea de arhitectura pare sa fie mult mai mare decat in anii precedenti. Daca eram obisnuit cu un abandon inca din prima luna de scoala de aproape 50% constat ca prezenta la atelier este de minim 80% la fiecare sedinta iar cei prezenti sunt activi participand la corectura.
Rezultatele se vad imediat pentru ca la primul punct de control pe traseul semestrului, predarea machetelor de studiu la exercitiul nr.1 – Linie, plan, volum – este masiva numeric si impresionanta calitativ.

O multumire suplimentara mi-o da si faptul ca am constatat o diferenta mare intre studentii din anul I si restantierii din anul IV, care nu au beneficiat de actuala programa de proiectare in primul an de studiu, in favoarea celor din anul I. In numai 2 saptamani deja studentii anului I, ajung sa manipuleze cu abilitate notiunile de compozitie, multi reusind deja sa-si stabileasca un concept, sa exprime coerent ce si cum au reusit sa imagineze si sa formuleze analize de valoare privitor la proiectele colegilor.

Oana Bacu – Adapost in parc

Proiect: Adapost in parc (exercitiul nr.2)
Autor: stud.arh. Oana Bacu
anul universitar 2009-2010 (anul I)

Imi face placere sa prezint celor care viziteaza blogul un proiect pe care l-am apreciat ca excelent. Eforturile mele de a stimula studentii inca din primul an de studiu sa-si conceapa singuri proiectele fara sa le impunem solutii a dat roade dintre cele mai interesante. Exercitiul nr.2 a insemnat acum 2 ani prima confruntare a studentilor cu o constructie in conditii reale, dupa ce primul exercitiu a fost o tema de compozitie spatiala abstracta. Am renuntat la acest exercitiu in anul urmator pentru ca presupunea cunostinte referitoare la materiale (in acest caz lemnul) pe care cei mai multi dintre studenti nu le aveau. Dincolo de acest aspect iata insa ca stimularea creativitatii si punerea in aplicare a notiunilor de compozitie si a geometriei intrinseci arhitecturii ce fac obiectul analizelor de atelier inca din prima zi de facultate dau rezultate de exceptie. Diagrama-concept, schema definitorie pentru conceptul unui proiect cu care i-am familiarizat pe studenti de la primul exercitiu este ilustrata in acest caz intr-o maniera de exceptie.


Redusi (la absurd)


Mi-a placut matematica pe vremea cand eram in liceu. Rezolvam probleme din Gazeta Matematica. Ba chiar imi placea sa creez probleme. Am invatat ca una dintre metodele cele mai subtile de a rezolva o problema era „reducerea la absurd”.
Desigur, medoda reducerii la absurd nu este pentru redusi si nici pentru absurzi ! E o metoda pentru minti rafinate !

Va invit sa facem un exercitiu de acest tip cu o problema absurda creata de niste redusi !
Continuă lectura „Redusi (la absurd)”

USH Vizat spre neschimbare !


In conformitate cu discutabilele prevederi ale noii legi ale invatamantului au avut loc alegeri si in Facultatea de Architectura din cadrul USH. De ce discutabile ? Pentru ca, printre altele, aceste prevederi nu tin cont de specificitatea invatamantului privat si nici de specificitatea unor cazuri aparte cum este si scoala noastra.

In teoria multimilor este prevazuta eventualitatea exsitentei unor submultimi incluse intr-o multime mai mare, chiar daca este vorba de o singura submultime, chiar daca elementele ce fac parte din submultime sunt aceleasi cu cele ce fac parte din multimea mare. Practic in aceasta situatie limita, caz pe care matematica il numeste particular sau exceptie, multimea este egala cu submultimea pe care o include.

Care este logica, in realitate, ca o multime (=facultatea) sa contina un singur departament atotcuprinzator (=submultimea) in care sa intre de-a valma toate catedrele, numai pe criteriul numarului de studenti de la anul I ?
Daca anul acesta dintr-un accident stupid ARACIS a admis numai un numar de maxim 50 de studenti la inscriere, desi in anii superiori avem intre 200 si 300 studenti, printr-o decizie ce frizeaza absurdul sau comediile de vodevil de prost-gust, incalcandu-se in mod flagrant principiul autonomiei universitare, nu inseamna ca trebuie sa ne batem joc de studenti si de cadrele didactice. Se vede insa ca unde-i lege nu-i tocmeala, dar numai pentru legile care convin actualei pseudo-guvernari.
Continuă lectura „USH Vizat spre neschimbare !”

PATRICK GARTMANN LA „SPIRU”

Conform unei traditii deja instaurate la Facultatea de Arhitectura din cadrul Universitatii „Spiru Haret” o noua „figura” a arhitecturii europene va conferentia la Bucuresti, in sala Studio a Universitatii (str,Ion Ghica nr.13, intrarea din str. Doamnei), vineri 12 mai 2011, incepand cu ora 16.30.
Va invitam sa participati la acest eveniment deosebit, tinand cont ca Patrick Gartmann este absolvent al unei facultati de arhitectura dar si al unei facultati de inginerie civila, inceputul carierei sale fiind din acest punct de vedere similar celui al celebrului Santiago Calatrava.
Continuă lectura „PATRICK GARTMANN LA „SPIRU””

Centru Cultural Gloria

Cinematografia a comandat Universitatii Spiru Haret un studiu privind reabilitarea unor cinematografe existente in vederea conturarii unui concept unitar in modul de abordare a acestei actiuni de mare amploare. Au fost cuprinsi in proiect studenti din anii IV si V, o prima evaluare fiind facuta avand la baza cinematograful Gloria din cartierul bucurestean Titan.
Cu o parte din proiectele elaborate de studenti a fost organizata o expozitie in holul principal al Salii Palatului, la vernisaj participand si cunoscutul arhitect maltez Richard England.
Printre proiectele selectate pentru a fi expuse a fost si cel al studentelor Oana Nits si Florina Vlasceanu, pe care l-am apreciat ca fiind cel mai valoros. Oana si Florina mi-au fost studente in anul IV (anul universitar 2008-2009) si cateva dintre proiectele lor sunt prezentate la http://mystudentsprojectsgallery.wordpress.com/.
Ma bucur ca Oana si Florina au fost de acord sa le prezint proiectul pe blog si o fac aici cu mare placere.
Continuă lectura „Centru Cultural Gloria”

IN THE CAUSE OF ARCHITECTURE

„How significant is Frank Lloyd Wright today ? How important is the „cause” for which he crusaded? How should we evaluate the Wright legacy now?” se intreba in 1975 Frederick Gutheim, editorul volumului In the cause of Architecture”, care cuprinde textele publicate de Frank Lloyd Wright in Architectural Record, volum editat cu ocazia unui simpozion dedicat marelui arhitect american.


Continuă lectura „IN THE CAUSE OF ARCHITECTURE”