Category Archives: Arhitectul si societatea

SECRETUL FINLANDEZILOR

de la Igor Spantulescu
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45
– Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare).
Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.
Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala.
Biletul este subventionat de catre municipalitate.
Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.
Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15
– Orele de 45 de minute.
Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii.
Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.
Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu „scump” din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator.
O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00
– Mincare calda, nutritiva si gratuita.
Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii.
Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe.
Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05
– Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic.
Nu exista delincventa, strazile sunt sigure.
Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30
– Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna.
Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor.
Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15
– Temele si la culcare.
Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.
Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
– „Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.
– Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati.
„Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
– Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii).
Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
– Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.
Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
– Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi.
Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
– Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:
„Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.
– Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”.
Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
– „Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3.
Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber.
Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.
Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.
Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera.
Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
– „Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde – ” da.”
Dar exista un secret:
Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!
Trimiteti textul tuturor profesorilor, parintilor si bunicilor pe care-i cunoasteti !

Interviu – prof.arh.Livio Dimitriu

Arhitectul, Prof. Dr. Doc. Livio Dimitriu de la Pratt Institute din New York
„Nu construieşti mall-uri pe o insulă pustie şi Ateneu la Polul Nord pentru pinguini”

interviu realizat de Magdalena Popa Buluc publicat in Cotidianul in 3 august 2011.


Arhitectul Livio Dimitriu

Arhitect de talie internaţională, om de cultură, excelent pedagog şi teoretician al arhitecturii, profesor pe viaţă la “Pratt Institute” din New York, Livio Dimitriu este unul dintre numele de rezonanţă ale domeniului atât în Statele Unite, cât şi în restul lumii. Este fondatorul “Urban Studies and Architecture Institute”, cu sedii la New York şi la Verona. Totodată, este editor-şef la “USA Books”, Senior International Editor la “Arhitext Design Magazine” şi la “Octogon”. A semnat, împreună cu firma sa, proiecte de arhitectură rezidenţială, instituţională şi religioasă, de design urban şi industrial în SUA, Italia, Japonia, Coreea şi România. I s-au acordat numeroase distincţii internaţionale, ca “Honor Award/First Prize” al American Institute of Architects (1985), “First Prize Places Competition” (1984), Premiile Bienalei de la Veneţia (1991, *1985), Medalia de Aur pentru Design Urban de la Cefalu, Italia (1979), “Bronze Medal Urban Design”, Pavia, Italia (1983), “Honorable Mention Shinkenchiku”, Japonia (1979), Finalist/”Boston Artists’ Housing Competition” (1987), Finalist/”Mimar Competition”, Arabia Saudită (1985). Nu de mult i s-a decernat titlul de “Master Architect în piatră” de către vechea “Corporaţie a Pietrei” din Verona. Proiectele lui au fost expuse la “Architecture Museum” din Germania, “Taiwan Fine Arts Museum”, “Museum of Finnish Architecture”, “Bienala de la Veneţia, “MoMA” din New York, “Muzeul de Artă Modernă” din Paris ş.a. Şi, nu în ultimul rând, este autorul a peste 12 volume de specialitate, editate în întreaga lume, şi curatorul multor expoziţii deschise în marile metropole. Arhitectul Livio Dimitriu este căsătorit cu scriitoarea Doina Uricariu.
Citește în continuare

25 octombrie / ganduri

Evenimentul major al anului a fost aniversarea a 90 de ani de viata ai Maiestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei si romanilor. Reproduc aici doua dintre comentariile in virtual pe care acest eveniment mi le-a prilejuit.

Din pacate defectul major al sistemului democratic contemporan este ca votul oligofrenilor este egal cu cel al oamenilor care gandesc. Folosesc termenul de oligofren special ca sa nu jignesc pe aceia pe care bunicul meu ii numea „oameni simpli”. Democratia la mama ei, in Grecia antica, era o treaba pentru oamenii liberi, adica pentru cei care gandeau, in timp ce treburile murdare erau rezolvate de cei care se chemau pe vremea aceea sclavi. Astazi sunt din ce in ce mai putini oamenii care gandesc. iar majoritatea se ocupa, ca sa supravietuiasca, numai cu treburi murdare socotindu-se oameni liberi crezand despre ei ca nu mai sunt sclavi. Acestei categorii le plac ragaielile, flegmatul in public, hahaielile, exhibarea nesimtirii si mitocaniei si nu au habar de ce inseamna stat, patrie, istorie, divinitate. Rezultatul este ca la vot ies mai mereu oameni pe acest model, care nu stiu altceva sa faca decat sa ragaie, sa hahaie, sa fie mitocani si sa flegmeze pe tot ce inseamna ceea ce ei nu inmteleg si de aceea urasc visceral: stat, patrie, istorie, divinitate.

Dupa ziua de ieri cand multi au aflat cu surpriza ca Ziua Armatei este pe 25 octombrie din simplul motiv ca, in onoarea regelui, comandant suprem al armatei si simbol al continuitatii si eternitatii statului roman, armata romana a eliberat ultimul petec de pamant romanesc in 1944 pe data de 25 octombrie amanand cu o zi ceea ce se putea petrece in ziua dinainte tocmai pentru ca ziua eliberarii sa concida cu ziua de nastere a regelui. LONG LIVE THE KING ! LONG LIVE ROMANIA ! Sa ne traiti Maiestate ! Sa ne traiesti in veci Romanie, pamant stramosesc !

Despre: CE ESTE UN INTELECTUAL ?

Reproduc aici un eseu al mult apreciatului profesor de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii Babes-Boliayi din Cluj pentru ca mi se pare important ca studentii mei, viitori arhitecti, viitori intelectuali de inalta clasa sa inteleaga ce responsabilitati au fata de propria lor optiune, cea de a deveni arhitecti

SCURTE CONSIDERATII DESPRE CE ESTE UN INTELECTUAL

Motto: Un intelectual este persoana a cărei minte se veghează pe ea însăşi (Albert Camus)

După ce am publicat articolul “Despre ţara saturniană şi timpul intelectualilor” am primit o avalanşă de comentarii şi întrebări (din păcate, nu toate reproductibile), referitoare la conceptul de “intelectual”. Despre acest concept s-au scris multe lucrări, unele serioase şi de referinţă (vezi, spre exemplu, Jean-Paul Sartre: “Qu’est-ce qu’un intellectuel?“), aşa că nu am de gând să-l discut aici într-un mod intelectualist (sic!). Fac însă câteva consideraţii punctuale, cu rol clarificator, asupra acestui concept. Aşadar, ce este un intelectual?
Citește în continuare

CUM E SA FII ARHITECT IN U.E.

„POZIŢIA LEGALĂ A ARHITECŢILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ”

Începînd cu anul 1982 prin Directiva UE nr. EEC 85/384, cunoscută ca Directiva privind Arhitecţi din Europa, sunt stabilite poziţiile legale ale arhitecţilor in Uniunea Europeană.
Scopul principal al acestei Directive constă în recunoaşterea calificări arhitecţilor pe tot spaţiul CE.

Cerinţe profesionale pentru arhitecţi în statele membre
Actualmente mai mult de 350 de mii de arhitecţi sînt activi în 15 state membre, dar poziţia lor legală poate varia mult. Directiva curentă cere ca un arhitect profesionist să aibă studii superioare complete ca să poată opera prin toată Europa. Unele ţări cer cu mult mai mult decît atît. În majoritatea ţărilor arhitecţii sunt obligaţi legal să se înscrie în registru al arhitecţilor. Alte ţări cer poliţă de asigurare adiţională, o perioadă minimă a experienţei profesionale şi un cod de conduită special. De exemplu, în aceste ţări doar un arhitect înregistrat poate solicita un permis de construcţie în instanţe anumite. Cîteodată organizaţiile profesionale de arhitecţi în diferite ţări impun condiţii specifice pentru a deveni membru.
Citește în continuare

Ce-i doare oare pe sefii O.A.R. si ce ne doare pe noi ?


Intr-un comentariu recent pe unul dintre blogurile mele mi s-a facut propunerea de a-mi spune parerea relativ la problemele cu care se confrunta arhitectii in practica de zi cu zi. Incerc aici sa rezum ceea ce de ani de zile am tot spus in cadrul organizat al organismelor de conducere O.A.R. din care am facut parte atat cat mi-a opermis statutul – 8 ani de consiliu national si o scurta perioada de vicepresedintie la O.A.R. Bucuresti pana mi-am dat demisia constatand ca demersurile mele se izbesc de nepasare si chiar rea-vointa.

Mi-am exprimat parerile fara menajamente de la bun inceput in cadrul Consiliului National O.A.R. si daca la inceput am produs aproape exclusiv reactii adverse, incetul cu incetul multi au inteles ca am dreptate. Nu a existat insa niciodata o intelegere la nivelul conducerii O.A.R. care pare sa fi avut cu totul alte preocuopari decat cele legate de interesele breslei. O.A.R. s-a transformat intr-o dublura a U.A.R., ocupandu-se in principal de probleme de imagine si, sa-i spunem, de partea „artistica”, lasand de-o parte aproape complet problemele pentru care O.A.R. a fost infiintat. Nu s-a inteles, sau nu a interesat pe nimeni din conducere, ca sa o spun mai clar, ca fara sa avem rezolvate probleme legate de asigurari, contracte, certificare ISO dar mai ales de politica de tarife nu avem viitor. Si iata ca ceea ce parea un viitor indepartat este astazi crudul prezent in care arhitectii ajung muritori de foame prosatituindu-se pe 3 lei cu riscurile maxime pe care le presupune o asemenea „solutie” de supravietuire.

Care ar fi dupa parerea mea cele doua mari vicii in toata aceasta constructie care se numeste O.A.R. si care sunt sursa importanta a situatiei dezastruoase in care se afla breasla arhitectilor ?
Citește în continuare

Protest muzical impotriva dictatorului

La premiera operei Nabucco, in perioada in care nordul Italiei se afla inca sub jugul ocupatiei Imperiului Habsburgic, celebrul moment al corului „Va pensiero …” a devenit strigatul simbolic de revolta si de chemare la lupta pentru independenta al poporului italian. De aceea corul a fost bisat intr-o atmosfera de descatusare a nationalismului italienilor, Verdi avand dupa aceea o serie de probleme cu stapanirea austriaca. Nu s-a mai bisat niciodata de atunci, pentru a pastra acelui eveniment caracterul de unicitate, desi momentul este mereu – si datorita muzicii foarte inspirate a lui Verdi – un moment extraordinar de inaltator.
Iata insa ca maestrul Riccardo Muti, dirijand Nabucco la opera din Roma , in 12 martie anul acesta, in prezenta primului ministru Berlusconi, considera firesc sa accepte un bis pentru ca in felul acesta, cantand impreuna cu sala, formuleaza impreuna cu spectatorii si muzicienii un protest adresat dictatorului italian pentru politica culturala a guvernului acestuia adica ceea ce Muti numeste uciderea culturii italiene.
Seamana prea mult ce se intampla in Italia cu spectacolul criminal care se petrece la noi in plina dictatura a unui semidoct care a reusit intr-un timp record sa puna pe butuci invatamantul si cultura in general, repetand nemernicia perioadei bolsevice a anilor ’50.
Ma altur lui Riccardo Muti si-mi strig si eu alaturi de corul operei din Roma revolta impotriva genocidului cultural desfasurat de regimul Basescu in Romania.
ascultati facand click pe

MONARHIA RE-INVIATA

Westminster Abbey, Londra, 29 aprilie 2011.
Aceasta zi va ramane in istorie ca o zi a glorificarii monarhiei, a monarhiei britanice, care prin casatoria ducilor de Cambridge s-a recadentat pe un trend puternic pozitiv, dar si a monarhiei in general, ca forma de exercitare a autoritatii si puterii prin legitimitate de sange.
Citește în continuare

PASTELE lor de PeDeLei

In fiecare an observ cum in Saptamana Mare, dar mai ales in Duminica de dupa Inviere, natura, intregul cosmos pare sa intepeneasca intr-o nemiscare si o liniste desavarsita.
Lumea se reseteaza.
Este un nou inceput.
Dar spre deosebire de miracolul venirii in viata a unui nou nascut, dominat intotdeuna de impetuosul strigat al primei respiratii, acum totul este molcomit, incetinit, atenuat. Timpul parca a stat pe loc.
Natura intreaga este uluita.
Vantul nu mai bate, cainii nu mai latra, pasarile parca nu mai ciripesc.
Numai LUMINA inunda totul.
E o inviere, o re-inviere a cosmosului intreg. Lumea a napirlit si si-a dat jos haina de rele si binele este atotstapanitor.

Astept cu mare, incredintata si indreptatita speranta innoirea ce va sa vina de la copiii mei, de la copiii nostril pentru ca lumea trebuie sa-si lepede haina grea a nelegiuitilor din generatia asta, sa naparleasca si sa-si arate o fata noua, limpede, curata, sanatoasa, inteleapta care sa puna ordinea fireasca la locul ei.

Sa se duca … Pastele lor de PeDeLei si … sa nu mai auzim de ei.
Sa inchinam un pahar de speranta pentru o lume re-inviata.

Hristos a inviat !

Cele 11 reguli ale lui Bill Gates

Regula nr. 1 : Viaţa nu e dreaptă – obişnuieşte-te cu ideea!

Regula nr. 2 : Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine. Lumea se aşteaptă să realizezi ceva ÎNAINTE de a fi mulţumit de tine însuţi.

Regula nr. 3 : Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.

Regula nr. 4 : Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când o sa ai un şef!

Regula nr. 5 : A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă.

Regula nr. 6 : Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele.

Regula nr. 7 : Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla de
paraziţii generaţiei părinţilor tău, încearcă să-ţi despaduchezi propriul dulap.

Regula nr. 8 : Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi, însă viaţa NU. În unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare.
Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală.

Regula nr. 9 : Viaţa nu se împarte în semestre. Nu ai verile libere şi pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să „te găseşti”. Faci asta în timpul liber.

Regula nr. 10 : Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la serviciu.

Regula nr. 11 : Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să lucraţi pentru vreunul dintre ei.