O fabulă

A fost odată o tânără fată, absolventă a unui colegiu, care dorea din tot sufletul să ȋnvețe să gătească: și nu numai junări sau cotlete de miel și supe din pachet, ci mâncăruri care să dovedească originalitate și imaginație – o adevărată cuisine à la Savarin.

Şi totuși, oricât de mult s-a muncit, nu reușea să gătească.

“Să plâng nu mi-ar fi de folos – a suspinat ea. Trebuie să mă folosesc de rațiune. Trebuie să gătesc, după carte.”

Şi astfel s-a apucat să studieze toate marile cărți de bucate.
Cu toate acestea, tot nu reușea să gătească.
Credeți că s-a descurajat ? Câtuși de puțin ! Dimpotrivă, ȋi plăcea și mai mult să gătească.

“Sunt o tânără inteligentă, care am absolvit colegiul, ȋși spuse ea. Va trebui doar ȋn stare să-mi imaginez singură cum trebuie să procedez”.

Şi astfel a plecat ȋn oraș și și-a cumpărat cele mai bune balanțe de precizie, termometre și ceasuri cu semnal – ceea ce a făcut-o foarte fericită și sigură de ea.

“Ȋn fond – s-a gândit ea – orice lucru ȋn materie de gătit trebuie să se supună legilor logicii, chimiei și fizicii și, când este vorba de acestea, sunt mai bine ȋnzestrată decât a fost vreodată Savarin”.

Iată insă că ȋn ciuda acestei precizii, i-a trebuit atât de mult timp să gândească și să măsoare, ȋncât nu a reușit niciodată să ajungă la gătitul propriu-zis.

Ei bine, ȋn cele din urmă, biata fată a fost atât de decepționată, ȋncât a renunțat la gâtit și, ȋn schimb, s-a măritat. Şi, pe când privea la primul ei născut, stătea și se mira cum a reușit oare să creeze o ființă atât de complex și atât de minunată fără să fi folosit nici-odată vreo carte sau vreun instrument științific.

(Preluată de la Hans Selye / Ştiință și viață – Colecția Idei Contemporane 1984)

09.11 – 13 ani

Se implinesc astazi 13 ani de la evenimentul care s-a dorit, prin simbolistica aparte care i-a fost atasata, sa marcheze apocaliptic inceputul de mileniu III. Ceea ce a inteles orice om cu scaun la cap ca fiind cea mai mare pacaleala din istoria umanitatii, demolarea la comanda a celor doua turnuri ale WTC NY, anunta dupa parerea mea nu inceputul Apocalipsei ci sfarsitul unui imperiu, imperiul corporatist care si-a atins ca orice organism artificial contra naturii limita dupa care urmeaza implozia. Umanitatea are din fericire ca orice organism natural, propriile sisteme de autoreglare si este capabila sa invinga acest cancer care este pe care sa o distruga.

09.11 a facut mai actuala ca oricand si mult mai pregnanta afirmatia lui Andre Malraux: „mileniul III va fi unul spiritual sau nu va fi deloc”.

Intr-o epoca in care asistam cum in numele religiei sunt ucisi oameni ca vitele la abator, cand bisericile peste tot sunt zguduite de scandaluri incredibile, cand pe de-o parte asistam cum femeile sunt tratate ca fiinte sub-umane, iar pe de alta parte miscarile feministe promoveaza familia intr-o formula fara cap iar homosexualitatea si pedofilia devin din anormalitate o varianta admisibila a normalitatii, este clar ca lumina zilei ca dogma religiilor, indiferent care or fi ele, ca si dogma anti-religie, indiferent de forma pe care o capata aceasta, au un singur sfarsit previzibil: aceasta minunata creatie a divinitatii care este omul, isi pierde substanta divina si devine o sub-specie care si-a pierdut abilitatea de a gandi si de a iubi.

Singura speranta de supravietuire a umanitatii este intoarcerea la spiritualitatea care-i este proprie, la intelegerea faptului ca fiecare dintre noi suntem o parte din divinitate, tot asa cum sunt si toate celelalte elemente ce se afla in jurul nostru, vii sau ne-vii, cu care suntem si nu putem sa nu fim intr-o co-relatie fundamentala, dar din nefericire nu indestructibila. De aceea Malraux ne-a prezentat viitorul, devenit intre timp prezent, in aceasta alternativa: spiritual sau deloc. Daca nu reusim sa ne intoarcem catre noi insine, sa-L gasim in noi pe Dumnezeu, si nu reusim sa-L vedem in tot ceea ce ne inconjoara, ne vom distruge pe noi, vom distruge Umanitatea si vom distruge tot ceea ce constituie insasi Planeta Pamant.