Popescu nu e bun, decât…

Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut niciun Popescu la conducerea social-economică a acelui curăţel oraş de pe Mureş. Marele făcător de bunuri şi conducător de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popeştii (cu Popa, Popovici, Popovăţ, Popeanga) erau funcţionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor şi managementul abia se infiltrau, cu ţârâita, la unii Popeşti. Croitorul Ariton abia făcea faţă lui Huppert şi Goda; Zsédely, Leipniker şi Karacsony ţineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor; librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ţinea cafeneaua, Eisele măcelaria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase.
Am venit apoi la Bucureşti, capitala Popeştilor şi am mâncat pâine Herdan şi Gagel din făina lui Assan, mezeluri de la Rochus şi Podsudek. Industria o domina Malaxa şi Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina română luase elan de la Carol Davilla, învăţământul de la Spiru Haret, finanţele fuseseră promovate de Serurie şi Caradà, sub înţeleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În comedie strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol şi genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu suna foarte popeşte nici numele lui Haşdeu sau Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârşie nemţească, ca şi Cişmigiul, ca şi primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Şaguna şi era “tantar” (adică macedon), ca şi marele poet Goga. În spate erau câteva secole în care nici domnii nu erau români, nici egumenii, nici marii preoţi şi dregători, iar limbile distinse în comerţul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona şi elina.
Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să gestioneze afaceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurbă şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte sigur, cântăreţ la lună , dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C.Beldie scrie că a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a intreprins.
L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tătărescu franţujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrăşcanu ruşii.
În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o ţară bine investită, cu industrie, cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice şi cu aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relativ calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit şi Iliescu, Constantinescu, Băsescu ş.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi bagă mâinile ca funcţionar superior sau demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face praf. Fiindcă nu ştie altfel, nefericitul!
Şi acum mai vine un plăvan de chestor american şi-i pune apostilă: “Schimbaţi managerii, aduceţi unii întregi, din altă parte! Nevoiaşilor! Păguboşilor!”. Şi mă tem că are dreptate.
Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-şi chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popeştii, nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalti Popeşti, să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca nişte vătafi de slugi pe niste japiţe de amărăşteni…
Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!… Sau dacă este,
nu-l chema Popescu !

(text de Paul Everac – nascut la Arad)

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Stefan Pomarac  On 24 Octombrie 2011 at 12:56 pm

    Dupa enumerarea tuturor etniilor ce si-au adus aportul la ridicarea tarii, asa cum isi da cu parerea autorul, concluzia mea e ca Popescu nu-i de-aici. E un alogen.

    • arhiprofesor  On 24 Octombrie 2011 at 5:28 pm

      Sigur ca textul lui Paul Everac este voit „rau” si trebuie citit ca atare. In spiritul concluziei din comentariu candva invatam la Limba Romana la scoala ca in vocabularul limbii noastre exista „numai” 80 de cuvinte ramase din idiomul vorbit de daci inainte de cucerirea romana a Daciei. Era o greseala voita a lingvistilor din acea vreme care considerau ca tot ce este „bun” in limba romana este imprumutat din alte limbi: incepnad cu limba latina si terminand cu limbile moderne – franceza, engleza, italiana. Cele 80 de cuvinte aveau toate o sonoritate zzz-ita: barza, bursuc, cobza, s.a.m.d. Acum toata lumea este de acord ca procesul a fost exact invers. Idiomul trac dacic a fost cel din care se trage limba latina (legenda lui Enea spune cum a ajuns influenta tracica in Italia de mai tarziu) iar dupa cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman (nici nu fusese atunci o cucerire integrala a teritoriilor dacice !!!) s-a petrecut de fapt o altoire a trunchiului de baza tracic cu o limba moderna (pe atunci), limba latina care avea de fapt aceeasi origine. Este exact ce s-a petrecut cu doua mii de ani mai tarziu cu influentele din limbile latine moderne asupra limbii romane. Dupa aceeasi schema Everac scoate dintre romani ce este neromanesc si ceea ce ramane sunt numai Popesti. Sigur este o exagerare insa umorul trist care se degaja din aceasta simplificare voita scoate in evidenta tare importante ale romanilor ca natie. Trebuie sa fim de acord cu asta chiar daca ne doare. Avem o tendinta morbida de a ne distruge propriile valori, de a trata totul in tarbaca, de a nu fi seriosi cand facem o treaba serioasa si de a nu sti sa ne distram civilizat cand este de distractie, de a ne carcoti elitele in loc de a le cultiva, de a ne ridica poalele in cap fata de altii, …… si, ce este cel mai grav, cum zic doua dintre proverbele noastre cele mai „romanesti” de a cauta batul din ochii altuia si a nu vedea barna din ochiul propriu si de a nu vedea padurea de copaci.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: