Redusi (la absurd)


Mi-a placut matematica pe vremea cand eram in liceu. Rezolvam probleme din Gazeta Matematica. Ba chiar imi placea sa creez probleme. Am invatat ca una dintre metodele cele mai subtile de a rezolva o problema era „reducerea la absurd”.
Desigur, medoda reducerii la absurd nu este pentru redusi si nici pentru absurzi ! E o metoda pentru minti rafinate !

Va invit sa facem un exercitiu de acest tip cu o problema absurda creata de niste redusi !
Continuă lectura „Redusi (la absurd)”

Ce-i doare oare pe sefii O.A.R. si ce ne doare pe noi ?


Intr-un comentariu recent pe unul dintre blogurile mele mi s-a facut propunerea de a-mi spune parerea relativ la problemele cu care se confrunta arhitectii in practica de zi cu zi. Incerc aici sa rezum ceea ce de ani de zile am tot spus in cadrul organizat al organismelor de conducere O.A.R. din care am facut parte atat cat mi-a opermis statutul – 8 ani de consiliu national si o scurta perioada de vicepresedintie la O.A.R. Bucuresti pana mi-am dat demisia constatand ca demersurile mele se izbesc de nepasare si chiar rea-vointa.

Mi-am exprimat parerile fara menajamente de la bun inceput in cadrul Consiliului National O.A.R. si daca la inceput am produs aproape exclusiv reactii adverse, incetul cu incetul multi au inteles ca am dreptate. Nu a existat insa niciodata o intelegere la nivelul conducerii O.A.R. care pare sa fi avut cu totul alte preocuopari decat cele legate de interesele breslei. O.A.R. s-a transformat intr-o dublura a U.A.R., ocupandu-se in principal de probleme de imagine si, sa-i spunem, de partea „artistica”, lasand de-o parte aproape complet problemele pentru care O.A.R. a fost infiintat. Nu s-a inteles, sau nu a interesat pe nimeni din conducere, ca sa o spun mai clar, ca fara sa avem rezolvate probleme legate de asigurari, contracte, certificare ISO dar mai ales de politica de tarife nu avem viitor. Si iata ca ceea ce parea un viitor indepartat este astazi crudul prezent in care arhitectii ajung muritori de foame prosatituindu-se pe 3 lei cu riscurile maxime pe care le presupune o asemenea „solutie” de supravietuire.

Care ar fi dupa parerea mea cele doua mari vicii in toata aceasta constructie care se numeste O.A.R. si care sunt sursa importanta a situatiei dezastruoase in care se afla breasla arhitectilor ?
Continuă lectura „Ce-i doare oare pe sefii O.A.R. si ce ne doare pe noi ?”

Vizat spre neschimbare (bis)


Intr-o discutie pe marginea postului anterior, cineva foarte apropiat imi spune:
„Nu-ti aduci aminte din comunism ca oridecateori se ivea o criza de orice fel, intr-un sistem sau o organizatie, se facea repede o critica dura a situatiei existente si se trecea la modificari revolutionare, parca atunci se reinventa lumea: se comasau niste activitati sau departamente, se mutau de pe un post pe altul aceeasi oameni dar, foarte important, se schimba numele. Cum noi traim in pliba epoca bolsevica, obiceiurile au ramas aceleasi. Cand se schimba guvernul se comaseaza niste ministere sau pur si simplu se modifica numele, se schimba astfel organigrama ca sa fie adusi oamenii noii echipe dar nimic revolutionar in fond. Lucrurile raman exact cum au fost.”
Continuă lectura „Vizat spre neschimbare (bis)”

USH Vizat spre neschimbare !


In conformitate cu discutabilele prevederi ale noii legi ale invatamantului au avut loc alegeri si in Facultatea de Architectura din cadrul USH. De ce discutabile ? Pentru ca, printre altele, aceste prevederi nu tin cont de specificitatea invatamantului privat si nici de specificitatea unor cazuri aparte cum este si scoala noastra.

In teoria multimilor este prevazuta eventualitatea exsitentei unor submultimi incluse intr-o multime mai mare, chiar daca este vorba de o singura submultime, chiar daca elementele ce fac parte din submultime sunt aceleasi cu cele ce fac parte din multimea mare. Practic in aceasta situatie limita, caz pe care matematica il numeste particular sau exceptie, multimea este egala cu submultimea pe care o include.

Care este logica, in realitate, ca o multime (=facultatea) sa contina un singur departament atotcuprinzator (=submultimea) in care sa intre de-a valma toate catedrele, numai pe criteriul numarului de studenti de la anul I ?
Daca anul acesta dintr-un accident stupid ARACIS a admis numai un numar de maxim 50 de studenti la inscriere, desi in anii superiori avem intre 200 si 300 studenti, printr-o decizie ce frizeaza absurdul sau comediile de vodevil de prost-gust, incalcandu-se in mod flagrant principiul autonomiei universitare, nu inseamna ca trebuie sa ne batem joc de studenti si de cadrele didactice. Se vede insa ca unde-i lege nu-i tocmeala, dar numai pentru legile care convin actualei pseudo-guvernari.
Continuă lectura „USH Vizat spre neschimbare !”

Bouillabaisse by Renzo Piano

“Architecture is art. I don’t think you should say that too much, but it is art. I mean, architecture is many, many things. Architecture is science, is technology, is geography, is typography, is anthropology, is sociology, is art, is history. You know all this comes together. Architecture is a kind of bouillabaisse, an incredible bouillabaisse. And, by the way, architecture is also a very polluted art in the sense that it’s polluted by life, and by the complexity of things.”

(sursa: http://www.mediabistro.com)

Charles Correa in Lisabona

Lisabona, oras minunat !
Trebuie sa vezi Lisabona, sa traiesti Lisabona, sa iubesti Lisabona.
Un loc unde cine nu stie inca, poate intelege ce este aceea urbanitate, demnitate, civilitate …
Un loc in care arhitectii isi indeplinesc cu rigurozitate si religiozitate menirea demiurgica.
Un loc unde cine nu stie inca poate intelege ce este aceea poetica arhitecturii.
Trebuie sa vezi, la limita de nord a tarmului Lisabonei, langa Belem, acolo unde nu ajung traseele turistice obisnuite, una dintre cele pmai minunate creatii de arhitectura imaginate vreodata, sa traiesti pe indelete experienta parcurgerii spatiilor lui Charles Correa, in timp si in afara timpului. O gradina ce pare a fi o imagine a Edenului este invelita intr-o coaja cu forme blande scurgandu-se una dupa alta intr-o imbratisare fara inceput si fara sfarsit – spatiu introvertit ce se lasa ghicit cu zgarcenie privirilor din afara, prin cateva goluri cu forme ce trimit la oul originar. Comunicand cu acest interior, cotropit deja de vegetatia luxurianta a ceea ce aminteste de o jungla primordiala, se afla un alt interior, un fel de piata-platou de data aceasta fara urma de element natural, inchis intre cele trei corpuri de cladire ale ansamblului dar deschis in acelasi timp catre un exterior atemporal printr-un soi de poarta stelara – cele doua coloane de sectiune triunghiulara de care nu te poti apropia decat intr-un singur sens: dinspre platou catre fluviu. Fluviul insa nu se vede. Se vede numai pelicula de apa in spatele acestei porti a carei limita exterioara se confunda cu orizontul, intr-un continuu nu numai vizual cu cerul. Un singur element se interpune: o sfera abia iesita din apa ca o planeta care tocmai a rasarit la orizont.