SANTORINI by Richard ENGLAND

Am avut privilegiul de a primi zilele trecute ultima carte publicata de Richard England, arhitectul maltez fenomen, spirit renascentist oferind raspunsuri intr-o lume ce nu poate pune decat intrebari, un artist complet, arhitect, poet, eseist, pictor, graficiam si un conferentiar cautat demarile universitati de arhitectura din lume. Richard England este un initiat.

Pornit in cautarea spiritului locului unei Atlantide de mult disparute, insotit de o calauza nu mai putin initiata pe care a gasit-o in persoana lui Alexander Tombazis, Richard England deseneaza ce a vazut si a inteles cu ochii mintii in locul pe care in titlul cartii il numeste Santorini, The Enchanted Isle.

Citandu-l pe Frederick Frank, Richard England marturiseste:
„I have learned that what I have not drawn I have never really seen”

Este ca atunci cand citind un text intr-o limba straina, pentru a intelege perfect toate intelesurile si subaintelesurile este mai bine sa-l traduci cu grija si rabdare, cuvant cu cuvant.

Desenand autorul traduce ceea ce se vede si ceea ce nu se vede din realitatea de acum si dintotdeuna.

Reproduc aici doua dintre desene, cu piosenia unui prieten devotat si credinta ca astfel fac un gest de omagiu pentru marele artist, mai ;putin cunoscut la noi.

O carte ca o mica bijuterie dupa cum arata si dupa ceea ce contine.

Thank you Richard.


Protest muzical impotriva dictatorului

La premiera operei Nabucco, in perioada in care nordul Italiei se afla inca sub jugul ocupatiei Imperiului Habsburgic, celebrul moment al corului „Va pensiero …” a devenit strigatul simbolic de revolta si de chemare la lupta pentru independenta al poporului italian. De aceea corul a fost bisat intr-o atmosfera de descatusare a nationalismului italienilor, Verdi avand dupa aceea o serie de probleme cu stapanirea austriaca. Nu s-a mai bisat niciodata de atunci, pentru a pastra acelui eveniment caracterul de unicitate, desi momentul este mereu – si datorita muzicii foarte inspirate a lui Verdi – un moment extraordinar de inaltator.
Iata insa ca maestrul Riccardo Muti, dirijand Nabucco la opera din Roma , in 12 martie anul acesta, in prezenta primului ministru Berlusconi, considera firesc sa accepte un bis pentru ca in felul acesta, cantand impreuna cu sala, formuleaza impreuna cu spectatorii si muzicienii un protest adresat dictatorului italian pentru politica culturala a guvernului acestuia adica ceea ce Muti numeste uciderea culturii italiene.
Seamana prea mult ce se intampla in Italia cu spectacolul criminal care se petrece la noi in plina dictatura a unui semidoct care a reusit intr-un timp record sa puna pe butuci invatamantul si cultura in general, repetand nemernicia perioadei bolsevice a anilor ’50.
Ma altur lui Riccardo Muti si-mi strig si eu alaturi de corul operei din Roma revolta impotriva genocidului cultural desfasurat de regimul Basescu in Romania.
ascultati facand click pe

Examen cu probleme


In primii doi ani cursul “Tehnologii moderne in arhitectura contemporana” s-a desfasurat in formula Curs Optional fiind planificat in primul semestru al anului V de studiu. Totul a decurs bine, asa cum rezulta si din raspunsurile studentilor la chestionarele pe care le-au completat dupa terminarea cursului, inregistrandu-se din partea multor studenti propunerea ca acest curs sa devina obligatoriu, considerandu-se ca este important pentru un viitor arhitect sa stapaneasca problematica tratata in cadrul cursului.
Conducerea facultatii a reactionat pozitiv la propunerea studentilor si incepand cu anul universitar 2010-2011, cursul a devenit obligatoriu, devansandu-se cu un semestru perioada in care cursul a fost programat – semestrul al II-lea din anul IV de studiu.
Dupa terminarea cursului, in sesiunea din iunie 2011 am fost insa confruntat cu o surpriza pe care as incadra-o in categoria celor foarte neplacute. Anume rezultatele studentilor la examen au fost nu numai mult mai slabe decat cele inregistrate in anii anteriori ci apropae dezastruoase.
Continuă lectura „Examen cu probleme”

Bacalaureat macelarit !

Suntem cu totii asaltati in media de prezentarea situatiei dezastruoase a invatamantului din Romania, cu aportul cu totul special, in ultima vreme, al asa-zisului ministru de resort, care nu este in stare sa produca diplomele pe care pretinde ca le are.
Pentru multi, sunt convins, subiectul este cam tot atat de preocupant cat si divortul Columbeanu – Gabor. Pentru mine este clar ca o clasa de politicieni corupti, analfabeti, betivi, curvari, care nu au niciun fel de calitati pentru a fi lideri ai unei comunitati, daramite pentru a conduce o tara, si care in loc sa-si faca treaba – adica sa guverneze Romania noastra – se ocupa numai sa gaseasca cele mai ingenioase formule sa o jefuiasca, nu o sa fie niciodata in stare sa produca o viziune de perspectiva pentru tara asta, pentru poporul asta, din care ei in mod sigur nu mai fac parte (daca or fi facut vreodata). De aceea nici invatamantul nu poate sa fie in Romania un domeniu al exceptiei, al excelentei, in care totul merge ca la carte.
Ce ar fi fost daca Romania avea un presedinte ca cel care in Finlanda anilor ’90, aflata intr-o criza economica extrem de serioasa, ar fi decis impreuna cu clasa politica sa dedice invatamantuluui si cercetarii 17,5% din PIB ? (prin comparatie in Romania este stabilit prin lege un minim de 6% si in fapt este vorba de mai putin de 3% !!!). Aceasta cifra spune tot despre ce ar fi putut sa se intample si de ce se intampla ceea ce se intampla.
Deunazi am cumparat un ziar, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de ani de zile. Am avut placuta supriza sa gasesc un articol scris de o jurnalista autentica despre recent incheiatul Bacalaureat. Il reproduc in intregime pentru ca ilustreaza ceea ce gandesc eu insumi despre acest subiect si doresc pe aceasta cale sa aduc omagii autoarei.

Bacalaureat pentru o calatorie in univers

Ca sa visezi la stele nu ai nevoie decat de-o imaginatie mediocra si de putina liniste. Ca sa ajungi la stele ai nevoie de un lucru: sa crezi in tine. Pentru asta linistea nu ajuta la nimic.
Zilele trecute NASA a lansat pe orbita, pentru ultima oara, naveta Atlantis. O cutie de metal in care sunt adunate toate destinele oamenilor care au crezut in ei. In 30 de ani, naveta a parcurs 194 milioane de kilometri, cu 50 de milioane mai mult decat distanta pana la Soare. Mult prea mult pentru ceea ce visam in urma cu 100 de ani. Mult prea putin pentru a spera la o calatorie spre Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem solar.
In Romania, in timp ce Atlantis isi consuma ultimele clipe in spatiu, noi ne macelaream copiii. O faceam in paginile ziarelor, la televizor, pe holurile scolilor. Intr-o absurda si lasa pornire de a condamna o “generatie de ratati” care au cazut la Bacalaureat. Le bagam in bot etnobotanicele (de parca generatia asta de ratati ar fi deschis sutele de magazine etno de prin tara), le urlam in fata cat de prosti si slabi sunt si mai apoi, ca niste tzatze, ne vaitam ca ästia o sa ne plateasca pensile”. Cat de patetici putem fi daca prima nopastra grija este pensia.
Copiii nu au nicio vina. Ei sunt exact ca si lutul. Cum il framanti, asa se va forma. Unde suntem noi daca scoatem pe gurile noastre imbatranite inainte de vreme asemenea elucubratii ? Daca generatia viitoare este una de ratati, cum este cu generatia care o educa si o creste ?
Ce ar fi de facut ? In primul rand, trebuie sa ne schimbam modul in care ne vedem pe noi insine. Trebuie sa pricepem ca oglinda ne amageste, ne transforma in lighioane cu doua picioare, care se misca, la un semn, cu toata turma. Mai apoi, sa coboram la urechile copiilor. Si sa le schimbam modul in care ei se vad pe sine inainte de a le schimba comportamentul. Iar asta trebuie facut de fiecare dintre noi in parte.
Si atunci, nu o sa ne mai temem pentru pensia de maine, ci o sa speram ca vom ajunge la stele. Iar copiii nostri vor pricepe si vor sti sa se bucure cu adevarat de cea mai mare aventura – viata.

Ramona Ursu
ADS Bucuresti – 14 iulie 2011
Ramona Ursu este redactor-sef adjunct al saptamanalelor ADS.

Felicitari !


Doresc, pe aceasta cale, sa-i felicit pe toti studentii facultatii de arhitectura din cadrul Universitatii Spiru Haret pentru incheierea cu succes a anului universitar 2010-2011 care, in contextul general al framantarilor politice, economice si sociale, a fost un an extrem de dificil. Multumesc studentilor din anul I care au abordat cu entuziasm cariera de arhitect si mai ales celor care mi-au oferit satisfactie prin rezultate doesebite. Multumesc deasemenea studentilor din anul IV cu care m-am intalnit in acest an in premiera si cu care am facut impreuna efortul de a parcurge un curs devenit obligatoriu in conditii nu indeajuns de bine pregatite, mai ales datorita programarii neinspirate a cursului. Le multumesc pentru intelegere, pentru efortul facut, dar mai ales pentru sugestiile extrem de pretioasa pe care mi le-au facut la finele anului. Doresc sa multumesc si studentilor pe care i-am indrumat la diploma pentru calitatea proiectelor lor si sa-mi exprim regretul pentru nefericita decizie a comisiei de diploma de a declasa a doua dintre proiecte – unul dintre ele notat sub limita iar celalalt depunctat aparent inexplicabil.
Sper sa ne revedem sanatosi la inceputul anului universitar urmator si sa incercam impreuna sa contribuim la ridicarea substantiala a nivelului calitativ al prestatiei noastre, eu ca dascal, studentii mei ca viitori arhitecti devotati perfectionarii profesionale pentru a deveni arhitecti de valoare.
Parafrazandu-l pe Louis Kahn, care marturisea ca in momentul cand intra in atelier cu studentii are sentimentul ca intra intr-o capela, cred ca un profesor adevarat nu poate sa fie decat un om fundamental generos, total devotat studentilor sai, asa cum un preot este menit sa se daruie cu devotament enoriasilor sai.
Fie ca lumina Marelui Arhitect al Universului sa ne umple inimile si mintea si sa ne inspire in a cladi in noi prefectiunea si pentru cei din jurul nostru universul cel mai potrivit.

(imaginea este öpera”lui Cristi Theodorescu si a fost „luata” cu ocazia intalnirii de ramas bun dupa 2 ani petrecuti impreuna cu studentii ce au terminat anul acesta anul V – grupa 506 si unde am facut echipa cu „maestrii”Costica Bilius si Camelia Parjol carora le multumesc cu aceasta ocazie pentru excelenta colaborare pe parcursul acestui an)