Festivalul CLUB „A”


Suntem invitati să luam parte la conferința de presă prilejuită de organizarea celei de-a 7-a ediții a Festivalului ”Club A”, organiztă de Club A şi ASAUIM (Asociaţia Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti “Ion Mincu”) în Centrul Vechi al Capitalei.
La conferință vor lua parte fondatori ai Club A, directori ai clubului, organizatori ai edițiilor precedente, reprezentanți ai trupelor invitate la festival și organizatorii ediției actuale.

Programul Conferinței:
18:30 Alocuțiuni susținute de invitați
19:30 Cocktail
20:00 Petrecerea artiștilor participanți la Festivalul ”Club A”

Despre eveniment:
Club A a organizat şase ediţii ale “Festivalului Club A” (1969, 1971, 1979, 1981, 1990, 1999) prin care au fost promovate şi premiate o serie de trupe româneşti aflate la început de drum.
Festivalul “Club A” din acest an va aduce în atenția publicului un spațiu care a făcut istorie pe plan cultural și artistic, înainte și după 1989. Ținem să aniversăm cei 42 de ani ai clubului situat pe Str. Blănari nr. 14 prin organizarea unor evenimente care au dat reputația clubului.

Festivalul Club A se va desfăşura pe patru componente de program:

1. Scena muzicală Club A (instalată pe strada Eugen Carada):
Timp de șase zile vor concerta 42 de trupe folk / rock / electro, câte șapte formații pe zi. Au confirmat prezenţa pentru datele respective:
Vineri, 13 mai: Vița de Vie [21:30], Florian din Transilvania [20:30], Urma [19:30], NightLosers [18:30], Metrock [17:30], Barock [16:30], White Ash [15:30]
Sâmbătă, 14 mai: Trupa Veche[21:30], Travka[20:30], Timpuri Noi[19:30], byron[18:30], Doru Stănculescu și Sorin Minghiat[17:30], Ioana & Vladimir Pupăzan[16:30], Fără Vise [15:30]
Duminică, 15 mai: Direcția 5[21:30], Les Elephantes Bizarres[20:30], Luna Amară[19:30], Basorelief[18:30], Grup 74[17:30], Blackbeers[16:30], Lefters[15:30]
Luni, 16 mai: Șuie Paparude[21:30], Zob[20:30], Partizan[19:30], Mircea Vintilă și Brambura[18:30], Tiptil[17:30], Blue Pulse[16:30], Central Warehouse[15:30]
Marți, 17 mai: Cargo [21:30], Paraziții [20:30], Sarmalele Reci [19:30], Spitalul de Urgență [18:30], The MOOoD [17:30], Țapinarii [16:30], X-Plod [15:30].
Miercuri, 18 mai: Iris [21:30], OCS [20:30], Nicu Covaci [19:30], Blazzaj [18:30], Mike Godoroja & Blue Spirit [17:30], Voodoo [16:30], Stonebox [15:30].
În prima parte a programului zilnic vor performa trupele debutante înscrise în concursul pentru cea mai bună exprimare scenică.

2. Cafeneaua culturală Club A (în pavilionul de pe strada Lipscani):
Aceasta va reprezenta spațiul de comunicare a proiectelor pe care Instituția Culturală Club A
le-a derulat încă de la începuturi(1969):

Întâlniri admirabile

42 de personalităţidin domeniul cultural-artistic, apropiate de Club A se întâlnesc cu publicul bucureştean.

Expo

vernisaj.Mircea Florian:O altă cale- Artele vizuale
Expoziție afișe / foto / video Club A-42 de ani.
Expoziție cu schițele studenților participanți la concursul de amenajare a clubului, a terasei și a mobilierului necesar.
Ion Cucu – Fotografii cu scriitori.

Ziua studentului arhitect

Workshop de arhitectură
Dezbaterile arhitecților: Proiect pentru casa viitorului
Întâlniri admirabile: studenții arhitecți și profesorii lor.

Muzeul rock Club A

Expoziţie print / video / foto şi evocări ale unor legende cultural-muzicale apropiate Club A: Florian Pittiş, Doru Liviu Zaharia, Nicu Vladimir, Valeriu Sterian, Mircea Florian.
Lansarea volumului Club A- 42 de ani. Muzica tinereții tale. Autor: Doru Ionescu
Folk în Club A: Alexandru Andrieș, Mircea Florian, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă
Muzică de Club A: Nicu Covaci
Rock în Club A: Timpuri Noi, Phoenix, Florian din Transilvania, Sarmalele Reci, Basorelief, Grup 74.
Electro în Club A: Șuie Paparude

Literatură în Club A

Proiecte literare marca ”Club A”: Fracturi, Poeticile Cotidianului, unu’ și unu’
Scenă pentru work-shop-uri de arhitectură, dezbateri pe teme de literatură, comunicare în new media.
ICR. Erwin Kessler – Avangarda românească ajunsă pe drumuri
ICR. Poezie interactivă. România în ochii străinilor. Traduceri la prima vedere.
Lecturi Urbane – proiect care încurajează lectura în locuri publice.
Lecturi publice de autor.
Experimente literare.

Teatru în Club A

Expoziție foto / print.
Teatru pe scena festivalului.

Film în Club A

Cineclub. Invitat: Mirel Leventer.
Cenaclu de film: 8 ani în Club A. Invitat: Ioan Cărmăzan
Vizionarea a 3 filme premiate la festivaluri.

Evenimente stradale:

Street-Sketch – sesiuni de desen în aer liber pe teme date.
Târg handmade – studenții arhitecți experimentează adaptarea unor lucruri depășite funcțional și estetic la standardele actuale.
Atelier deschis publicului – câștigătorii proiectelor confecționează în fața publicului mobilierul pentru terasa Club A.
Workshop strings art.
Expoziție stradală: proiecte de arhitectură avangardistă

4. Eveniment umanitar
Campanie de ajutorare pentru Marian Teofan, bebeluș diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica congenitala cu celule precursoare B, inițiată de http://www.prinromania.eu (Detalii despre acest caz pe http://www.bebemarian.wordpress.com)

Durata festivalului: 13-18 mai 2011, între orele 12.00-23.00

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • none  On 14 Mai 2011 at 9:51 pm

    Buna seara,
    Domnule Dan Agent,se stie ca se fac diferente intre studentii de la Spiru si cei de la Mincu.Sunt in anul 1 si cum se apropie eventualul examen de admitere de la facultatea vecina , tot felul de ganduri nu-mi dau pace.Am venit la Spiru cu gandul de a vedea cu ce se mananca arhitectura in cadrul unei facultati si de a relua examenul la Universitate din toamna ,insa am ramas placut surprins de ce am gasit aici si am vazut ca nu e chiar cum am fost informat la inceput.Insa nu demult , o intamplare banala m-a facut sa-mi schimb gandul de a continua aici,anume ca aceasta „discriminare” mi-a fost oferita,mai mult sau mai putin de unul din „oficialii” UAUIM.MI-am zis,de ce acest lucru ,atata timp cat sunt printre cei cu note bune de aici si stiu cat muncesc pentru acele note.
    Va rog pe dumneavoastra ,in calitate de profesor ,sa-mi oferiti niste argumente si sa-mi aratati ca trebuie sa continui sa muncesc aici si sa numai pierd un an incercand la Mincu.
    Va multumesc anticipat !

  • arhiprofesor  On 15 Mai 2011 at 7:16 pm

    La ultimul Consiliu al Facultatii, al carui subiect trebuia sa fie o analiza a activitatii didactice pe toate planurile s-a discutat aproape exclusiv pe marginea noii orientari pe care am imprimat-o la anul I si cum aceasta orientare trebuie continuata in anii urmatori. Asta inseamna ca strategia propusa de mine acum 2 ani, aprobata de conducerea facultatii si ca urmare a careia am preluat coordonarea anului I, nu a fost numai o poveste ci este urmata de actiuni clare. Lucrurile nu pot sa mearga accelerat mai ales pentru ca legislatia si politica imbecila a Ministerului Invatamantului nu da voie patronatului sa aplice mult-trambitata autonomie universitara. Faptul ca facultatea noastra este numai o mica rotita intr-un angrenaj imens creaza o situatie particulara, partial avantajoasa, partial defectuoasa. Nu se poate face o comparatie tale-quale intre noi si UAUIM pentru ca in momentul startului facultatii noastre UAUIM era deja o structura inchegata sub toate aspectele. UAUIM are tot – cladire adecvata, cadre didactice cu experienta de zeci de ani, dotare adecvata, programe sustinute de ani de zile – in timp ce USH abia se construieste. O facultate nu se cladeste in 15 ani, mai ales in conditiile unei boicotari de catre UAUIM pe toate planurile.
    Parerea mea este ca in maxim 5 ani facultatea noastra, daca trendul actual se mentine – si nu am niciun motiv sa nu cred ca lucrurile vor merge din ce in ce mai bine – va deveni liderul invatamantului de arhitectura in Romania.
    Daca doresti sa intelegi parerea mea parcurge pagina: https://arhiprofesor.wordpress.com/2010/07/14/de-ce-arhitectura-de-ce-spiru-haret/. Te invit deasemenea sa citesti si prima pagina a blogului MESAJ CATRE STUDENTI ca sa intelegi care este spiritul care anima echipa de cadre didactice care s-a alaturat strategiei propuse de mine – o strategie de aducere a curiculei in facultatea noastra la nivelul celor mai prestigioase facultati de arhitectura din lume.
    DA. Sunt inca multe de facut si una dintre probleme este mentalitatea studentilor. Insasi faptul ca sunt inca studenti care fac primul an la noi „de proba” sau pentru a se antrena sa intre la UAUIM este curios.
    Te invit sa parcurgi BIBLIOTECA STUDENTULUI unde de o buna perioada de timp postez proiecte ale studentilor mei din anul I, IV, V sau VI. Vei putea sa faci o comparatie cu ce se face la UAUIM.
    Te invit deasemenea sa intrebi studentii de la UAUIM cat sunt de multumiti de prestatia profesorilor din anii mari la atelier, cu una-doua exceptii.
    Eu am fost invitat sa vin aici si, crede-ma, aveam foarte multe de facut ca sa-mi pierd vremea cu prostii, mai ales ca salariile profesorilor sunt minimale. Am ramas si nu numai atat: m-am implicat cu toata forta pentru ca realmente cred ca putem sa facem o treaba foarte buna.
    Optiunea USH vis-a-vis UAUIM este a ta si crede-ma presa proasta a facultatii noastre este denaturata si intretinuta de teama celor de la UAUIM de o concurenta din ce in ce mai serioasa – si aici trebuie sa-i intrebi pe cei care angajeaza absolventi USH ce parere au. Te asigur ca vei obtine un raspuns complet diferit de „ceea ce se zvoneste”.
    Multi vin la USH din motive financiare – este si acesta un aspect – insa cred ca indiferent unde incepi o facultate (la urma urmei exista variante avantajoase si in alte tari !) problema este a ta ca student si anume cat de determinat esti sa muncesti, sa studiezi, sa faci sacrificii pentru a-ti urma vocatia. Daca esti serios vor veni langa tine si mentorii, indiferent unde te afli.

  • none  On 16 Mai 2011 at 10:37 am

    Va multumesc!
    Mi- am facut o parere solida dupa ajutorul dumneavoastra
    si stiu ce voi face pe viitor.
    Respect !

  • arhiprofesor  On 16 Mai 2011 at 10:18 pm

    Mult succes !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: