LEON KRIER / PETER EISENMAN IN DIRECT

Imi face o placere deosebita sa invit pe studentii mei si pe toti ceilalti studenti ai Facultatii de Arhitectura, fie ca apartin Universitatii “Spiru Haret”, fie nu, precum si pe arhitectii interesati, fie ca sunt sau nu cadre didactice la show-ul pe care l-am planificat pentru ziua de joi, 14 Mai 2009, ORL 16.30 la Sala Studio din cadrul Universitatii “Spiru Haret”, langa Biserica Rusa.

Tema “show-ului”:

DOUA IDEOLOGII: LEON KRIER / PETER EISENMAN

Il am ca invitat special pe arh.Marius Calin, cu care vom incerca sa reproducem pe viu dialogul care a avut loc in 1983, la Yale University, intre cei doi titani ai teoriei arhitecturii contemporane. Ne vom bucura, deasemenea, de participarea D-nei dr.Maria Barbu cu un comentariu post-festum legat de semnificatia curentului Post-Modern in arhitectura si nu numai.

Dupa o prima incercare cu rularea filmului “My Architect” care s-a bucurat printre studenti de un real succes, imi doresc, alaturi de conducerea facultatii sa instituim o traditie a conferintelor pe teme de teoria arhitecturii in cadrul Universitatii “Spiru Haret”, asa cum sta bine unei Universitati prestigioase, in beneficiul mai ales al studentilor nostri.

Despre etnicitatea arhitecturii

Am primit recent de la o foarte buna prietena, fosta colega de liceu, ce traieste actualmente in California, un mesaj prin care-mi forwarda o lista intocmita, de altcineva, cuprinzand nume de personalitati ale culturii si civilizatiei lumii, de origine iudaica sau cu ascendenta iudaica.

Am putut gasi pe lista nume ca Roosvelt, Stalin, Eisenhower, Churchill, Cary Grant, Peter Sellers, Rober DeNiro, Harry Belafonte, Harrison Ford, avand ascendenta iudaica, sau Goldwin si Meyer, Jonas Salk, Levi Strauss, Einstein, Marc Chagall, Steven Spielberg, Houdini, Freud, Gershwin, de etnie iudaica …

Lista a fost intocmita probabil in joaca, pentru ca alaturi de personalitati care au marcat efectiv istoria omenirii, gasim nume de “vedete” beneficiind de o celebritate conjuncturala sau de o mediatizare favorabila. Sunt omise insa mari nume ale evreimii. Daca l-as aminti numai pe Spinoza si ar fi suficient.

Am luat insa joaca in serios si m-am gandit imediat ca ar fi trebuit sa fie pe aceasta lista Louis Kahn. Apoi Eisenman, Meier, Robert Venturi, Hans Sharoun … Apoi nu m-am putut retine sa ma intreb: are vreo relevanta pentru un arhitect faptul ca este evreu ? Sau roman ? Sau japonez ? Are vreo relevanta pentru cel care locuieste arhitectura lui Kahn ca arhitectul a avut o anume etnie ?

Apoi m-am gandit ca daca ar face cineva o statistica similara pentru Romania am putea descoperi lucruri interesante tinand cont ca poporul evreu exista istoric de peste 4.000 de ani, in timp ce poporul roman exista sub aceasta denumire de mai putin de 750 de ani.

Daca ar fi sa iau in seama numai recent descoperitul disc compact care poate inmagazina de cateva mii de ori mai multa informatie decat discul holografic lansat cu tamtam de un inventator american acvum cateva saptamani…

Coanda, Paulescu, Brancusi, Darclee, Enescu, Titulescu, Ceausescu – avem de toate pentru toti. Mai putin PR si Mass-media.

Este foarte bine sa ne cinstim inaintasii, sa ne mandrim cu ei insa in acelasi timp este bine sa avem si simtul masurii in autoevaluari.

Daca ma gandesc numai la unul dintre cei cuprinsi in lista: Marc Chagall ! De ce este mentionat ? Pentru ca este originar din Rusia ? Sunt enorm de multi pictori rusi valorosi. Care este relevanta ? Pentru ca este evreu ? De ce nu vorbim si de Soutine, de Modigliani, de Franz Marc, de Kokoschka … sunt foarte multi foarte mari pictori
evrei care au marcat istoria artei. Care este relevanta ?

As fi tentat sa spun: Louis Kahn a fost un evreu estonian si este dupa mine cel mai mare arhitect contemporan. Ei si ? Care este relevanta ? Ce facem cu Le Corbusier, Renzo Piano … si alte mii de arhitecti “uriasi”. Ar insemna sa admitem ca Italia este patria arhitectilor, pentru ca procentual vorbind acolo sunt cele mai multe monumente ce au marcat istoria arhitecturii mondiale. Sumar si stupid.

Analizele de tipul asta pacatuiesc prin marja de eroare nepermis de mare si prin faptul ca se pierd aspecte ce nu tin de “varfuri” ci de mentalitate.

In acest sens as zice ca, cel putin dupa impactul pe care l-au avut asupra culturii romanesti, evreii au stiut intotdeauna, chiar mai bine decat cei ai locului, sa puna in valoare geniul local. Imi vin in minte acum:

Graur – evreu – care a fost poate cel mai mare lingvist roman
Alecsandri – evreu – care a fost poate cel mai mare culegator de folclor romanesc
Sava – evreu – care a facut enorm pentru muzica romaneasca

Sa fii exclusivist inseamna sa pierzi generozitatea care este dupa mine esenta evreului – nu ma gandesc acum la poporul evreu ci la evreul individ asa cum il cunosc eu si asa cum ma cunosc pe mine, cu dramul de evreu care se framanta in mine, chiar daca nu sunt din mama evreica.

Nu se poate sa nu ai de-a face cu un evreu si sa nu afli pana la urma ca, esential, este un om plin de generozitate: nu generozitatea marunta a celui care da bacsis, ci generozitatea care vine din umanitate si asta este adunata in 4.000 de ani de suferinte si de intelegere a dumnezeirii care zace in fiecare om.

Un arhitect este prin esenta un generos. Generozitatea actului de creatie, in general, si al arhitectului, in special, nu tine insa de etnie ci de modul in care stie si poate sa se puna in contact cu modelul dumnezeiesc.

LOUIS KAHN si STUDENTII

I must reflect on the mystery of circumstances that lead a man into paths which he could not have anticipated. I was to be a painter. There was no question about it, until my last year in high school when a course on architecture hit me so strongly,

Trebuie sa reflectez asupra misterului circumstantelor care-l conduc pe om in directii pe care nu le poate anticipa. Ar fi trebuit sa fiu pictor. Nu exista nici-o indoiala in privinta asta, pana cand, in ultimul an de liceu, am fost foarte impresionat de un curs despre Arhitectura.

I knew I would be an architect. The course concerned the earliest architecture: Greek, Roman, Romanesque, Gothic, Renaissance. I felt a great happiness. I had no question as to what my career would be. I had no idea, of course, of modern architecture. Now, though we are living in the field of modern architecture, I feel a closer association to this marvelous architecture of the past than I do to the architecture of today. It is constantly in my mind as a reference. I say to this architecture, “How am I doing, Gothic architecture? How am I doing, Greek architecture?”

Am stiut ca voi fii un architect. Cursul era despre Arhitectura veche greaca, romana, romanica, gotica, renascentista. Am simtit o mare fericire. Nu se mai punea nici-o problema despre care va fi cariera mea viitoare. Nu aveam, bineinteles, nici-o idee despre arhitectura moderna. Acum, desi traim in plina arhitectura moderna, ma simt mai legat de aceasta minunata arhitectura a trecutului decat de arhitectura de astazi. Ea este permanent in mintea mea ca un element de referinta. Ma intreb mereu: “ce parere ai, Arhitectura Gotica ? ce parere ai, Arhitectura Greaca ?”

Everyone has a figure in his work to whom he feels answerable. I also say to myself, “How am I doing, Corbusier?” You see, Corbusier was my teacher, and Paul Cret was my teacher. I have learned not to do as they did, not to imitate, but to sense their spirit

Fiecare din noi are in opera sa un model cu care se confrunta. Ma intreb totodata: “ce parere ai, Corbusier ? Vedeti, Corbusier mi-a fost profesor, ca si Paul Cret. Am invatat nu “sa fac” cum au facut ei,  sa nu imit, ci sa prind spiritul lor.

The work of students should not be directed to the solution of problems, but rather to sensing the nature of a thing. But you cannot know a nature without getting it out of your guts. You must sense what it is, and then you can look up what other people think it is. What you sense must belong to you, and the words of teaching must not in any way be in evidence, so com­pletely has it been transformed into the singularity.

Lucrul cu studentii nu ar trebui sa fie dirijat in directia solutionarii problemelor, ci mai curand in sensul intelegerii naturii lucrurilor. Dar nu poti sa cunosti o natura fara sa o faci sa iasa din strafundul tau. Trebuie mai intai sa o intelegi tu in profunzime, pentru ca apoi sa afli ceea ce cred altii ca este. Ceea ce intelegi si simti trebuie sa-ti apartina, iar cuvintele prin care ii inveti pe studenti nu trebuie in nici-un fel sa iasa in evidenta, intr-atat trebuie sa se fi transformat in originalitate.

When I talk to students, the one feeling I always have is that every one of them can surpass me in my work. They don’t, but my attitude is that being in school is like being in a chapel, and my duty is to write psalms. I come refreshed and self-challenged from the classroom. I learn more from the students than I teach. This is not an idle thing. It is not what they teach me, but what I teach myself in the presence of singularities. Teaching is an act of singularity to singularity. It is not talking to a group. They teach you of your own singularity, because only a singularity can teach a singularity.

Cand le vorbesc studentilor, sentimentul pe care l-am avut intotdeauna este ca oricare dintre ei ma poate depasi in ceea ce fac. Nu se intampla asta, dar convingerea mea este ca a fi in scoala este ca si cand as fi intr-o capela, iar datoria mea este sa scriu psalmi. Ies din clasa improspatat si transformat. Invat de la studenti mai mult decat predau. Iar asta nu este un lucru rau. Nu este vorba de ce aflu de la ei, ci despre ce ma invat singur in prezenta unor originalitati. A preda este un act de originalitate adresat unei originalitati. Nu este vorba aici de a te adresa unui grup. Ei te invata despre propria-ti originalitate, deorece numai o originalitate poate invata o alta originalitate.

MY ARCHITECT

INVITATIE

Joi 05 Martie 2009, ora 16.30 invit pe studentii mei (si nu numai) la Sala Studio a Universitatii, pentru a viziona impreuna un film minunat: MY ARCHITECT realizat de fiul marelui arhitect LOUIS I.KAHN.

Viitorul arhitect / Viitorul arhitectului

In dorinta de a gasi cele mai bune formule de interactiune cu studentii am fost desigur curios sa aflu cum se desfasoara aceasta activitate in marile universitati din lume. Am avut astfel bucuria sa descopar ceea ce se numeste pe scurt GSAPP (Graduate School of Architecture , Planning and Preservation din cadrul Universitatii Columbia / New York) – o lume aparte, racordata nu numai la ce este performant, excelent, remarcabil in prezent, ci in mod declarat racordata la viitor. Reproduc cu admiratie statement-ul cu care te intampina Decanul facultatii, Mark Wigley.

The Future of the Architect

Education is all about trust. The best teachers embrace the future by trusting the student, supporting the growth of something that cannot be seen yet, an emergent sensibility that cannot be judged by contemporary standards. A school dedicated to the unique life and impact of the thoughtful architect must foster a way of thinking that draws on everything that is known in order to jump into the unknown, trusting the formulations of the next generation that by definition defy the logic of the present. Education becomes a form of optimism that gives our field a future by trusting the students to see, think, and do things we cannot.

This kind of optimism is crucial at a school like the GSAPP at Columbia. The students arrive in New York City from around 55 different countries armed with an endless thirst for experimentation. It is not enough for us to give each of them expertise in the current state-of-the-art in architecture so that they can decisively assert themselves around the world by producing remarkable buildings, plans, and policies. We also have to give them the capacity to change the field itself, to completely redefine the state-of-the-art. More than simply training architects how to design brilliantly, we redesign the figure of the architect. Columbia’s leadership role is to act as a laboratory for testing new ideas about the possible roles of designers in a global society. The goal is not a certain kind of architecture but a certain evolution in architectural intelligence.

Architecture is a set of endlessly absorbing questions for our society rather than a set of clearly defined objects with particular effects. Architects are public intellectuals, crafting forms that allow others to see the world differently and perhaps to live differently. The real gift of the best architects is to produce a kind of hesitation in the routines of contemporary life, an opening in which new potentials are offered, new patterns, rhythms, moods, sensations, pleasures, connections, and perceptions. The architect’s buildings are placed in the city like the books of a thoughtful novelist might be placed in a newsstand in a railway station, embedding the possibility of a rewarding detour amongst all the routines, a seemingly minor detour that might ultimately change the meaning of everything else. The architect crafts an invitation to think and act differently.

GSAPP likewise cultivates an invitation for all the disciplines devoted to the built environment to think differently. Its unique mission is to move beyond the highest level of professional training to open a creative space within which the disciplines can rethink themselves, a space of speculation, experimentation, and analysis that allows the field to detour away from its default settings in order to find new settings, new forms of professional, scholarly, technical, and ethical practice.

The heart of this open-ended laboratory is the design studios. All the overlapping and interacting programs at the school-Architecture, Urban Design, Historic Preservation, Urban Planning, and Real Estate Development-teach design and are united in their commitment to the global evolution of the 21st century city. Every semester, the school launches more than 35 explorative studio projects that head off in different directions before reporting back their findings in juries, exhibitions, and publications that stimulate an intense debate and trigger a new round of experiments. With a biodiversity of continually evolving research trajectories, the school operates as a multi-disciplinary think tank, an intelligent organism thinking its way through the uncertain future of the discipline and the global society it serves.

As in any other architecture school, the real work is done in the middle of the night. Avery Hall, the school’s neo-classical home since 1912–with its starkly defined symmetrical proportions communicating to the world the old belief that the secret of architectural quality is known, universal, and endlessly repeatable–now acts as the late night incubator of a diversity of possible futures. At its base is Avery Library, the most celebrated architectural collection in the world, a remarkable container of everything architects have been thinking about in the past, neatly gathered within the traditional quiet space of a well organized archive. Up above are the dense and chaotic studio spaces bristling with electronics and new ideas. Somewhere between the carefully catalogued past and the buzz of the as yet unclassifiable future, the discipline evolves while everyone else sleeps. Having been continuously radiated by an overwhelming array of classes and waves of visiting speakers, symposia, workshops, exhibitions, and debates, the students artfully rework the expectations of their discipline.

The pervasive atmosphere at GSAPP, the magic in the air from the espresso bar to the pin-up walls to the front steps to the back corner of the big lecture hall, is the feeling of being on the cutting edge, straddling the moving border between the known and the unknown in our field. It is hopefully an open questioning atmosphere in which students are able to do work that teaches their teachers. In the end, a school’s most precious gift is its generosity towards the thoughts that the next generation has yet to have.

Ilustratiile prezinta cateva proiecte elaborate, in cadrul studiourilor de analiza formala si functionala, de studenti ai Facultatii de Arhitectura din cadrul Universitatii Columbia in anii 2007-2008.

link: http://www.arch.columbia.edu/

Curs optional anul V – Despre prezenta si examinare

Pentru mine nu este importanta prezenta la curs a studentului mai mult decat rezulta din Regulamentul Universitatii. Cred insa ca daca un student s-a inscris la un curs “optional” decizia nu este numai una formala ci este rezultatul interesului pe care acest curs il reprezinta pentru el.

Faptul ca studentul este interesat de un curs mai mult decat de un altul inseamna ca este convins ca pentru el, ca viitor arhitect, acest curs este mai important. Prin urmare prezenta la curs, pentru a avea acces “full option” la informatiile puse la dispozitie de catre profesor, in cadrul prelegerilor ce fac parte din curs, este nu numai necesara dar constituie totodata o proba a seriozitatii si maturitatii studentului.

Este insa foarte important ca participantii la curs sa se aleaga in urma frecventarii cursului nu numai cu cateva ore agreabile petrecute impreuna cu mine si cu ceilalti colegi – ma stradui sa fac aceste ore cat mai agreabile ! – ci sa intre in posesia unor informatii extrem de utile pentru niste viitori arhitecti.

Daca am reusit sa trezesc studentilor curiozitatea pentru nou, pentru inedit, pentru exceptional atunci pot spune ca nu am lucrat degeaba. Daca am izbutit sa-i fac pe studenti sa creada in importanta detaliilor tot atat de mult cat si in puritatea compunerii ansamblului arhitectural, daca am putut sa-i fac sa iubeasca perfectiunea, atunci pot spune linistit ca mi-am indeplinit misiunea de dascal.

Nu cred ca este esentiala nota obtinuta de un student la cursul meu.

Determinant este ca fiecare dintre studenti sa inteleaga cat de important este sa fii informat, sa fii la curent cu ultimele tehnologii, sisteme, materiale si mai ales sa invete cum sa se descurce cu aceste informatii, cum sa le gestioneze in aventura asta minunata care este meseria de arhitect.

De aceea partea finala a cursului este organizata in formula de workshop, fiecare student trebuind sa rezolve trei teme concrete legate de ultimul proiect de an. Prima tema va consta in rezolvarea unui sistem de pereti mobili; a doua se va axa pe modularea si rezolvarea unor detalii de fatada, iar ultima pe alegerea si rezolvarea sistemului de parasolare adecvat.

Alegerea subiectelor pentru cele trei teme, se va face de catre fiecare student in parte, cu acordul meu, pana cel mai tarziu la data de 09.12.2008. Dupa aceasta data subiectele se vor stabili unilateral de catre mine si se vor comunica in cadrul ultimei ore de curs inainte de vacanta de iarna (16.12.2008).

Examenul va consta in sustinerea solutiilor propuse in cadrul celor trei teme. Predarea documentatiei scrise si desenate pentru fiecare tema in parte se va face pana cu maxim 3 zile inainte de sustinerea examenului pe suport electronic in format .doc sau .pdf respectiv .dwg sau .jpg.

Salut !

Louis Kahn, un foarte mare profesor inainte de a fi fost un foarte mare arhitect, isi alegea intotdeauna nu mai mult de 4-5 studenti pentru a putea lua masa impreuna cu ei.
Sper ca voi, studentii mei, sa va asezati cat mai multi si cat mai des la aceasta masa virtuala, sa incercam impreuna sa descoperim gustul pentru arhitectura. Este esential pentru mine sa stiu ca si pentru voi, viitori arhitecti, este foarte important nu numai sa cautati sa rezolvati probleme, sa configurati prezentul, ci sa va aventurati curajos in investigarea necunoscutului, sa prefigurati viitorul.